Rezervare online




 





Regulament

- Responsabilitatea supravegherii copiilor prezenţi la Birthday Party, atât însoțiți cât și neînsoțiți de propriii părinți și/sau tutore, revine pǎrinţilor omagiatului/omagiatei. Dvs. trebuie sǎ supravegheaţi atent copiii, atât în sală cât și la locul de joacă, astfel încît sǎ nu se producǎ nici o altercaţie sau orice alt gen de situaţie care s-ar putea solda cu vǎtǎmǎri corporale de orice fel;

- Acordul dvs. pentru pictarea copiilor pe faţǎ reprezintǎ asumarea rǎspunderii în cazul unor eventuale efecte neplǎcute, ca rezultat al aplicǎrii vopselelor pe faţǎ;

- În cadrul petrecerii se vor consuma doar produse din Meniul McDonald ́s. Este strict interzisǎ consumaţia bǎuturilor/ produselor strǎine, dar şi invitarea din exterior a animatorilor străini (clovni, personaje). Restaurantul îşi asumǎ responsabilitatea  doar pentru calitatea produselor şi serviciilor sale;

- Toate materialele obţinute pe durata petrecerii (inclusiv poze, desene, semnături, ş.a.) devin proprietate McDonald’s şi pot fi folosite sub orice forma în viitor, cu drept unic de autor;

- Părinții omagiatului/omagiatei, se obligă să infomeze toți adulții invitați la petrecere cu privire la condițiile prezentului regulament;

- Bifarea "sunt de acord cu regulamentul" de către dumneavoastră, părinții/tutorii omagiatului/omagiatei, confirmă expres acordul privind condițiile regulamentului și asumarea responsabilității depline asupra condițiilor de mai sus.